Biblioteca Universității „Ștefan cel Mareâ€� din Suceava (º¬Ð߲ݴ«Ã½) È™i Lectoratul de limba română al º¬Ð߲ݴ«Ã½ de la CernăuÈ›i organizează lansarea cărÅ£ii „Imperiul Sacru. Mănăstiri ÅŸi biserici din nordul Moldoveiâ€�, ediÅ£ia a doua, revizuită, a scriitorului ÅŸi artistului plastic sucevean Constantin Severin. Cartea a apărut recent la editura Agnos din Sibiu, fondată de jurnalistul ÅŸi scriitorul bucovinean Romeo PetraÅŸciuc, ÅŸi este prefaÅ£ată de cunoscutul scriitor ÅŸi preot Constantin Hrehor, iar editorul ei este prestigiosul teolog ÅŸi scriitor Constantin Necula, originar tot din Bucovina.
   Evenimentul dedicat Centenarului Unirii va avea loc vineri, 12 octombrie 2018, începând cu ora 12, în Sala de Lectură a Bibliotecii º¬Ð߲ݴ«Ã½, din corpul E. Volumul va fi prezentat de scriitorii Constantin Hrehor ÅŸi Gina Puică, iar moderatoarea acÅ£iunii va fi prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, coordonatorul Bibliotecii º¬Ð߲ݴ«Ã½.
   Prima ediţie a cărţii a apărut în anul 2003 la editura Paralela 45 şi s-a bucurat de ecouri favorabile nu numai în România, ci şi peste ocean: a fost achiziţionaţă de bibliotecile unor universităţi americane renumite, Princeton şi Stanford. De altfel, prof. univ. dr. Henry Schilb, de la Princeton University, unul dintre marii bizantinologi ai lumii, i-a transmis autorului că a citit prima ediţie a cărţii „Imperiul Sacru. Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei�, ea fiind inclusă şi în faimosul Index of Christian Art, de la aceeaşi universitate.
   Pe lângă studenți și cadre didactice, organizatorii așteaptă ca la această lansare să participe un public larg de iubitori de cultură și de dezbateri culturale.
  Â


