Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative – POCU/320/6/21/121030
Ìý
Universitatea „Ștefan cel Mareâ€� din Suceava, în calitate de partener, alături de Universitatea de Vest din TimiÈ™oara, lider de proiect, Universitatea „Constantin BrâncuÈ™iâ€� din Târgu Jiu È™i Universitatea „Eftimie Murguâ€� din ReÈ™iÈ›a anunță lansarea proiectului ÃŽmpreună universități È™i angajatori – un sistem integrat de programe educaÈ›ionale inovative – POCU121030, proiect cofinanÈ›at din Fondul Social European, prin Programul OperaÈ›ional Capitalul Uman 2014-2020.
La Suceava, lansarea proiectului va avea loc joi, 6 iunie 2019, ora 14:00, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, corpul D al Universității sucevene.
Provocările contemporane ale societății cunoașterii impun transformări majore, care trebuie să înceapă cu școala și să se focalizeze pe tânăra generație universitară, ce reprezintă germenele structurilor intelectuale din viitori ani.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității și eficienței învățământului universitar terțiar și non-academic tehnic, în acord cu cerințele mediului socio-economic, prin implementarea unui sistem integrat de programe și oferte educaționale inovative, proceduri și instrumente de asigurarea a calității dezvoltat prin colaborare între universități și angajatori, și dedicat formării pedagogice a cadrelor didactice, și dezvoltării competențelor profesionale și socio-emoționale ale studenților și cursanților.
Grupul È›intă al proiectului include trei categorii de persoane, conforme cu trei indicatori de realizare vizaÈ›i de competiÈ›ia de proiecte: a) personal didactic, b) studenÈ›i din învățământul terÈ›iar universitar È™i cursanÈ›i din învățământul terÈ›iar non-universitar. Primele două categorii sunt regăsibile la nivelul tuturor celor patru parteneri instituÈ›ionali ai proiectului fiind acoperite trei regiuni (Nord – Est, Vest È™i Sud – Vest Oltenia) mai puÈ›in dezvoltate ale României.
De-a lungul celor 30 de luni de implementare a proiectului, vor fi elaborare și ofertate, într-un parteneriat transnațional, peste 20 de programe și activități de formare, dedicate atât cadrelor didactice, cât și studenților. Dezvoltarea și implementarea acestor activități de formare vor aduce împreună experți din mediul universitar (național și internațional), precum și peroane resursă din cadrul angajatorilor.


