Joi, 1 noiembrie 2018, ora 10:00, în Auditorium Joseph Schmidt, Universitatea „Ștefan cel Mare� din Suceava va găzdui conferința intitulată Dimensiunea internațională a cooperării în domeniul asistenței sociale, susținută de domnul Jürgen Reichert, Președinte al Consiliului Regiunii Schwaben (Germania) și Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare� din Suceava.
ConferinÈ›a face parte din programul vizitei pe care domnul Jürgen Reichert o efectuează în Suceava pentru a marca încheierea mandatului de preÈ™edinte al Consiliului Regiunii Schwaben. Cooperarea longevivă È™i fructuoasă între judeÈ›ul Suceava È™i regiunea Schwaben a fost puternic reflectată È™i în plan academic, parteneriatul derulat între Universitatea din Augsburg È™i Universitatea din Suceava, cu sprijinul permanent al Institutului Bukowina, aflat sub patronajul Consiliului Regiunii Schwaben, generând o serie semnificativă de beneficii pentru cele două instituÈ›ii. Dintre acÈ›iunile comune, amintim schimburi de cadre didactice È™i studenÈ›i, acordarea de burse studenÈ›ilor º¬Ð߲ݴ«Ã½ la È™coli de vară sau la activități ale Institutului Bukowina din Augsburg, suplimentarea burselor Erasmus+ pentru studenÈ›ii români plecaÈ›i la studii în Germania, dotări pentru laboratoare È™i biblioteca º¬Ð߲ݴ«Ã½, organizarea unor activități culturale de către Lectoratul de Limba Germană, finanÈ›area participării cadrelor didactice de limba germană ale º¬Ð߲ݴ«Ã½ la o serie de conferinÈ›e, aducerea unui lector de limbă germană la º¬Ð߲ݴ«Ã½ etc.ÌýÌý


