Ìý
Ìý
Dezbaterile academice în domeniul comunicării și relaților publice
din Sistemul Administrativ Public, Sectorul Antreprenorial și Mass-Media
Ìý
Ìý
Secțiunea: Administrație Publică și Comunicare Instituțională
Ìý
Ìý
Invitat
DomnulÌý Dr. ing. Cezar Grozavu,
DirectorulÌýBirouluiÌý Regional de Cooperare Transfrontlieră Suceava
29 mai 2019, ora 1600, Corp A, Etaj 2, Sala 206
Ìý
TEMA: Dezvoltarea comunicării interculturale prin absorbția fondurilor europene
Ìý
ÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌý După primele două întâlniri organizate la Universitatea „Ștefan cel Mareâ€� din Suceava de Facultatea de Litere ÅŸi ÅžtiinÅ£e ale Comunicării (FLSC), în colaborare cu Centrul de ReuÈ™ită Universitară, la care au fost invitaÈ›i doamna Mirela-Elena Adomnicăi, prefectul judeÈ›ului Suceava, È™i domnul comisar È™ef de poliÈ›ie IonuÈ› Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de PoliÈ›ie JudeÈ›ean Suceava, seria Dezbaterilor academice în domeniul comunicării È™i relaÈ›iilor publice din sistemul public administrativ, sectorul antreprenorial È™i mass-media continuă cu tema Dezvoltarea comunicării interculturale prin absorbÈ›ia fondurilor europene, prezentată de domnul dr. ing. Cezar Grozavu, directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava.
³§³Ù³Ü»å±ð²ÔÈ›¾±i de la Specializarea Comunicare ÅŸi RelaÅ£ii Publice își vor îmbunătăți cunoÈ™tinÈ›ele dobândite la orele de curs cu informaÈ›ii practice ce vor viza aspecte privind modalitățile È™i procedurile de comunicare instituÈ›ională în cooperarea transfrontalieră, precum È™i importanÈ›a comunicării interculturale în absorbÈ›ia fondurilor europene, în vederea promovării iniÈ›iativelor locale prin conceperea È™i implementarea unor strategii care să contribuie la dezvoltarea comunităților implicate.
Evenimentul va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare� din Suceava, în data de 29 mai 2019, ora 1600, corpul A, etajul II, sala 206.


