În perioada 20-22 septembrie, la Vatra Dornei, Universitatea „Ștefan cel Mareâ€� din Suceava a organizat Reuniunea anuală a reprezentanÈ›ilor universităților membre ale ConsorÈ›iului Universităților din Republica Moldova, România È™i Ucraina (CUMRU), înfiinÈ›at în anul 2011. Pe parcursul anului universitar 2017-2018, conducerea executivă a consorÈ›iului a fost deÈ›inută de º¬Ð߲ݴ«Ã½, după ce,  în toamna anului 2017, în cadrul întrunirii de la CernăuÈ›i, preÈ™edinÈ›ia rotativă a fost încredinÈ›ată domnului prof. univ. dr. ing. Valentin POPA, Rectorul º¬Ð߲ݴ«Ã½.
   Lucrările Reuniunii au debutat vineri, 21 septembrie, la Centrul Teritorial de ÃŽnvățare È™i EducaÈ›ie Continuă al º¬Ð߲ݴ«Ã½, în prezenÈ›a a 22 de rectori, prorectori È™i reprezentanÈ›i ai Universităților membre CUMRU, Universitatea de Stat a Moldovei (USM), Universitatea NaÈ›ională „Alecu Russoâ€� din BălÈ›i (UNARB), Universitatea „Alexandru Ioan Cuzaâ€� din IaÈ™i (UAIC), Universitatea NaÈ›ională de Arte „George Enescuâ€� din IaÈ™i (UNAGE), Universitatea „Ștefan cel Mareâ€� din Suceava (º¬Ð߲ݴ«Ã½), Universitatea „Yurii Fedkovychâ€� din CernăuÈ›i (ChNU), È™i au fost structurate în trei părÈ›i. Cuvântul de deschidere a reuniunii a aparÈ›inut gazdei evenimentului, prof. univ. dr. Ștefan PURICI, Prorector cu imaginea universității, relaÈ›ii internaÈ›ionale È™i dezvoltare europeană al º¬Ð߲ݴ«Ã½.  În intervenÈ›ia sa, prof. univ. dr. Mihai DIMIAN, Ordonator de credite al º¬Ð߲ݴ«Ã½, a prezentat realizările comunității academice sucevene în ultimii ani È™i a evidenÈ›iat locul pe care º¬Ð߲ݴ«Ã½ îl ocupă la nivelul reÈ›elei de instituÈ›ii de învățământ superior românesc. Au urmat mesajele de salut din partea reprezentanÈ›ilor universităților membre ale CUMRU: prof. univ. dr. Stepan MELNYCHUK, Rector al ChNU, prof. univ. dr. Atena-Elena SIMIONESCU, Rector al UNAGE, prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI, Ordonator de Credite al UAIC, conf. univ. dr. Lidia PÄ‚DUREAC, Prim-prorector pentru activitatea didactică al UNARB È™i conf. univ. dr. Angela NICULIȚĂ, Prorector cu RelaÈ›ii InternaÈ›ionale al USM.
   Partea a doua a reuniunii a cuprins o serie de prezentări, care s-au concentrat pe cooperarea dintre instituÈ›iile partenere, de până acum, precum È™i pe unele activități specifice universităților, care ar putea fi incluse în viitorul calendar de acÈ›iuni È™i parteneriate comune în cadrul CUMRU: prof. univ. dr. Stepan MELNYCHUK, Rectorul ChNU – Realizările CHNU în cadrul CUMRU (2018), prof. univ. dr. hab. Florentin PALADI, Prorector pentru activitatea È™tiinÈ›ifică al USM – Prezentarea iniÈ›iativei „Cluster inovaÈ›ional regionalâ€�, prof. univ. dr. Henri LUCHIAN, Prorector pentru relaÅ£ii internaÅ£ionale ÅŸi parteneriate de studii ÅŸi cercetare al UAIC – Cooperarea Universității „Alexandru Ioan Cuzaâ€� din IaÈ™i în cadrul ConsorÈ›iului universităților din Republica Moldova-România-Ucraina, conf. univ. dr. Valentina PRIÅ¢CAN, Prorector pentru activitatea ÅŸtiinÅ£ifică ÅŸi relaÅ£ii internaÅ£ionale, UNARB – Universitatea 2025: noi „provocăriâ€� È™i posibilități de colaborare interuniversitară, prof. univ. dr. hab. Anca Doina Ciobotaru, Director departament Teatru UNAGE – Repere istorice È™i perspective contemporane, prof. univ. dr. Ștefan PURICI – º¬Ð߲ݴ«Ã½ È™i cooperarea interuniversitară în cadrul CUMRU.
   În cadrul sesiunii de încheiere a reuniunii anuale au fost adoptate, prin vot, o serie de propuneri. Una deosebit de importantă, venită din partea Universității de Stat a Moldovei È™i susÈ›inută de Universitatea de Arte „George Enescuâ€� din IaÈ™i, este cooptarea în cadrul consorÈ›iului, ca membru cu drepturi depline, a Academiei de Muzică, Teatru È™i Arte Plastice (AMTAP) din ChiÈ™inău. Această schimbare în componenÈ›a CUMRU va dinamiza activitatea consorÈ›iului, oferind UNAGE un partener cu un profil similar, întărind capacitatea de dezvoltare a unei palete È™i mai largi de proiecte transfrontaliere comune. De asemenea, a fost votată preluarea preÈ™edinÈ›iei CUMRU de către Universitatea NaÈ›ională de Arte „George Enescuâ€� din IaÈ™i, noul preÈ™edinte al consorÈ›iului fiind doamna prof. univ. dr. Atena-Elena SIMIONESCU.Â
   Menționăm și faptul că, la inițiativa domnului prof. univ. dr. Mihai DIMIAN, s-a hotărât organizarea unui set de prelegeri care urmează să fie susținute de câte un reprezentant al fiecărei universități în toate celelalte instituții partenere. În acest sens, în perioada următoare se va realiza o selecție a lectorilor și a temelor. Aceste mobilități în interiorul CUMRU vor promova valorile comune și capacitatea de a realiza proiecte în parteneriat. De asemenea, în parteneriat cu UNAGE din Iași și AMTAP din Chișinău, se va organiza o stagiune de spectacole la Universitatea „Ștefan cel Mare� din Suceava.
   Reuniunea CUMRU organizată de º¬Ð߲ݴ«Ã½ s-a încheiat cu o aplicaÈ›ie practică în judeÈ›, participanÈ›ii efectuând vizite la obiective cu caracter istoric È™i cultural din judeÈ›ul Suceava.
  Â


