În săptămâna în care comunitatea academică celebrează, prin numeroase manifestări, împlinirea a 60 de ani de învățământ superior la Suceava și la o săptămână distanță de anunțul oficial privind demararea lucrărilor în Campusul II Moara, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava primește o nouă veste extraordinară. Ieri, 21 iunie, a fost publicată lista inițială a rezultatelor înregistrate în urma etapei de evaluare a calității proiectelor depuse în cadrul apelului PNRR/2022/C15/MEDU/I6/Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual. Proiectul depus de Consorțiul DUAL º¬Ð߲ݴ«Ã½, intitulat „Performanță în formarea profesională prin parteneriatul cu mediul economic pentru dezvoltarea rutei complete de învățământ dual la º¬Ð߲ݴ«Ã½”, s-a clasat pe locul al treilea la nivel național și pe primul loc la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est, cu un scor de 89,60 puncte.
În acest context, reamintim faptul că proiectul depus de Consorțiul DUAL º¬Ð߲ݴ«Ã½ a vizat obținerea finanțării din fonduri nerambursabile PNRR pentru înființarea unui campus integrat destinat învățământului dual, pe terenul de 30 ha pe care º¬Ð߲ݴ«Ã½ îl administrează în comuna Moara. Campusul va fi format, în principal, din două clădiri, cu o suprafață totală de peste 10.000 mp, în care vor exista laboratoare și ateliere pentru formarea profesionala a elevilor și studenților înscriși în învățământul dual în licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț.
În ceea ce privește învățământul superior în regim dual, º¬Ð߲ݴ«Ã½ are în vedere dezvoltarea și adaptarea următoarelor programe de studiu: Autovehicule rutiere, Robotică / Mecatronică, Tehnologia construcțiilor de mașini, Inginerie mecanică, Calculatoare, Rețele și software de telecomunicații / Electronică aplicată, Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule, Energetică și tehnologii informatice / Managementul energiei, Sisteme electrice, Automatică și informatică aplicată.
Alături de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, din Consorțiul DUAL º¬Ð߲ݴ«Ã½ fac parte alți 40 de parteneri, după cum urmează: 13 unități de învățământ cu profil tehnic și tehnologic, 18 agenți economici (din județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț) și 9 instituții din domeniul administrației publice locale. Valoarea estimată a proiectului care urmează să fie implementat se ridică la circa 25 milioane de euro.
Lista completă a partenerilor din Consorțiul DUAL º¬Ð߲ݴ«Ã½, coordonat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava:
Unități de învățământ preuniversitar
- Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava
- Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava
- Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava
- Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc
- Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret
- Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoșani
- Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani
- Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni
- Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni
- Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni
- Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman
- Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț
- Liceul Tehnologic „Vasile Deac” Vatra Dornei
Agenți economici
- ASSIST SOFTWARE SRL Suceava
- SC AMBRO SA – Groupe Rossmann, Suceava
- SC ELECTRO ALFA INTERNAȚIONAL SRL Botoșani
- SC TRUTZI SRL Suceava
- SC QUICK TRANSPEDITION SRL Iași
- SC SIDEM SRL Suceava
- SC TEHNO WORLD SRL Baia, Jud. Suceava
- PRIMAGRA ROMÂNIA SRL Suceava
- ELSACO ELECTRONIC SRL Botoșani
- SC SERVICE MOTOARE NORD S.R.L. Salcea
- SC TOTAL PLUS SRL, Siret, Jud. Suceava
- SC GERVIS SA Suceava
- SC BETY ICE SRL Suceava
- TRW Airbag Systems SRL Romana, Neamț
- ENERGOICE SRL Piatra-Neamț
- EGGER ROMÂNIA SRL Rădăuți, Jud. Suceava
- SC LOIAL IMPEX SRL Suceava
- SC EUROSPEED SRL Suceava
Administrația publică
- Primăria Municipiului Suceava
- Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc
- Primăria Orașului Siret
- Primăria Municipiului Botoșani
- Primăria Municipiului Fălticeni
- Primăria Orașului Dumbrăveni
- Primăria Municipiului Roman
- Primăria Orașului Târgu-Neamț
- Primăria Municipiului Vatra-Dornei


