Biroul Francez anunță că miercuri, 29 mai 2019, la ora 17:00, are loc activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile !�. La această ultimă întâlnire cu limba franceză înainte de vacanță, copiii vor recapitula ceea ce au învățat în perioada octombrie 2018 – mai 2019 , îndrumați, ca în fiecare săptămână, de dna lector univ. dr. Mariana Șovea și de lectorul de limbă franceză, Maxence Caron. Nu vor lipsi jocurile, cântecele, fișele de colorat, dar și alte activități-surpriză.
   Cursurile se desfășoară în cadrul proiectului „Francofonia în comunitate� – un proiect inițiat de Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare� din Suceava, în colaborare cu Biroul Francez și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei. Proiectul, unic în România, își propune să aducă limba franceză și valorile Francofoniei mai aproape de locuitorii orașului Suceava, prin activități destinate publicului larg.
   Începând cu ora 18:00, va avea loc activitatea anuală de bilanÈ› a proiectului „Francofonia în comunitateâ€� (perioada septembrie 2018 – iunie 2019), realizată de prof. Tamara Sabin, responsabilul BF. Vor fi reliefate tipurile de activități desfășurate È™i se vor prezenta etapele/palmaresul elevilor români participanÈ›i la concursurile internaÈ›ionale „Mathématiques sans frontières 2019â€� È™i „Dictée lavalloiseâ€�.
   Cadrele didactice implicate în activitățile Biroului Francez vor primi atestatele de voluntariat eliberate de Consiliul Județean, partenerul BF.
   Intrarea este liberă.


