Miercuri, 13 mai a.c., de la ora 11:00, în Sala de lectură a Bibliotecii Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Orientare, Asociere şi Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH º¬Ð߲ݴ«Ã½) va organiza lansarea volumului recent publicat în cadrul proiectului PNRR I10 Cod 9/31.01.2023: Vreau să fiu cercetător ! Ghid pentru a deveni un cercetător de succes. Bagajul potrivit pentru drumul în cercetare (Presa Universitară Clujeană, 2026, 298 p.).
Primul co-autor, lector dr. Sergiu-Lucian Raiu, este sociolog în cadrul Centrului COACH º¬Ð߲ݴ«Ã½, angajat al Facultăţii de Istorie, Geografie şi Ştiinţe Sociale, cu zece ani de experienţă în cercetare. Drd. Oana-Andreea Grosu, co-autor secund, consilier psiholog în cadrul COACH º¬Ð߲ݴ«Ã½, activează în calitate de psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ. În prezent, lucrează la o teză de doctorat intitulată „Anxietatea la cercetători şi metode de diminuare a acesteia”, sub coordonarea conf. univ. dr. Victoria Gonţa (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chișinău).
Lucrarea se distinge prin caracterul său interdisciplinar, aplicativ şi documentar, valorificând într-o manieră originală rezultatele unei cercetări bazate pe experienţele şi reflecţiile a 65 de cercetători intervievaţi în cadrul proiectului. Cartea oferă un model sintetic şi util de orientare pentru orice tânăr interesat de o carieră în cercetare.
Prezentarea volumului va fi făcută de profesor univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, director COACH º¬Ð߲ݴ«Ã½, moderator al evenimentului, după care vor urma intervențiile autorilor şi un dialog cu publicul din sală.
Vă așteptăm cu drag!



