Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava a organizat, în data de 4 decembrie 2021, cea de-a doua ediție a expoziției Resurse didactice pentru Educație Timpurie. La eveniment au participat studenți, masteranzi, cadre didactice din învățământul universitar și profesori din învățâmântul primar și preșcolar.
Activitatea face parte dintr-un proiect mai amplu al ¹ó²¹³¦³Ü±ô³Ùăț¾±i de ȘtiinÈ›e ale EducaÈ›iei, care intenÈ›ionează să dezvolte noi direcÈ›ii de cercetare È™i de formare în domeniul EducaÈ›iei Timpurii. ÃŽn acest sens, expoziÈ›ia a avut ca obiectiv evidenÈ›ierea importanÈ›ei educaÈ›iei pentru vârstele timpurii È™i impactul acesteia în dezvoltarea personalității umane È™i a pregătirii comunităților pentru o dezvoltare sustenabilă.
În cadrul evenimentului, studenții și-au prezentat propriile materiale care ar putea fi utile în educația timpurie și au explicat modalitățile multiple de întrebuințare a acestora în activitățile didactice. Cadrele didactice din cadrul facultății au coordonat realizarea unor serii de materiale utilizate în educația timpurie în cadrul activităților de predare specifice științelor (lect.univ.dr. Gabriel Cramariuc), a activităților de educare a limbajului, arte și teatru pentru copii (lect.univ.dr. Otilia Ignătescu și lect.univ.dr. Oana Ruxandra Hrișcă), a activităților de stimulare a creativității și a ameliorării dificultăților de învățare (conf.univ.dr. Doina Maria Schipor) și a educației muzicale pentru copii (lect.univ.drd. Cristian Doboș).
·¡³æ±è´Ç³ú¾±È›¾±²¹ a fost organizată de conf.univ.dr. Otilia Clipa, care este coordonatoarea regională a proiectului POCU 128215 EducaÈ›ie timpurie incluzivă È™i de calitate, proiect care are ca obiective creÈ™terea interesului pentru cercetarea educaÈ›ională aplicativă È™i formarea în domeniul educaÈ›iei timpurii, conÈ™tientizarea decidenÈ›ilor în domeniul politicilor educaÈ›ionale cu privire la rolul pe care ar trebui să È™i-l asume actorii educaÈ›ionali în formarea profesorilor în contextul lumii contemporane, dezvoltarea È™i extinderea relaÈ›iilor de colaborare cu practicienii din regiune.
ÃŽn cadrul evenimentului, conf. univ. dr. Otilia Clipa a evidenÈ›iat care au fost paÈ™ii importanÈ›i pe care Facultatea de ȘtiinÈ›e ale EducaÈ›iei i-a făcut până acum în domeniul educaÈ›iei timpurii. ÃŽn acest sens, în cadrul proiectului POCU 128215 EducaÈ›ie timpurie incluzivă È™i de calitate, la nivelul regiunii coordonate de º¬Ð߲ݴ«Ã½ (15 judeÈ›e), s-au realizat activități de cercetare prin crearea a două grupuri È›intă, la Buzău È™i Suceava, legate de percepÈ›iile È™i realitățile practicienilor din educaÈ›ia timpurie (lect.univ.dr. Constantin Florin Domunco È™i secretar Gabriela Blumenfeld), s-au elaborat suporturi de curs, împreună cu alÈ›i specialiÈ™ti din È›ară, în domeniul educaÈ›iei timpurii (conf. univ. dr. Adina Aurora Colomeischi, conf. univ. dr. Daniela Jeder, conf. univ. dr. Doina Maria Schipor, lect. univ. Otilia Ignătescu È™i conf.univ.dr. Liliana Mâță), au fost acreditate la Ministerul EducaÈ›iei două cursuri de formare continuă È™i s-au format peste 800 de cadre didactice de la nivel preÈ™colar în domeniul educaÈ›iei timpurii. ÃŽn acelaÈ™i timp, Proiectul POCU 128215 EducaÈ›ie timpurie incluzivă È™i de calitate a facilitat dezvoltarea unei noi direcÈ›ii de cercetare în domeniul educaÈ›iei timpurii. Această direcÈ›ie de cercetare a fost concretizată prin apariÈ›iile editoriale recente la edituri de prestigiu internaÈ›ional (Otilia Clipa (coordonator) Provocările din domeniul educaÈ›ional – Politici, practici si tendinÈ›e in cercetare, 2021, È™i Otilia Clipa È™i Erica Campan, Dezvoltarea competenÈ›elor socio-emoÈ›ionale ale preÈ™colarilor prin activități outdoor, 2020, ambele apărute la editura Peter Lang, Germania).
·¡³æ±è´Ç³ú¾±È›¾±²¹ Resurse didactice pentru EducaÈ›ie Timpurie a avut susÈ›inerea directă a rectorului º¬Ð߲ݴ«Ã½, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, care a asigurat finanÈ›area evenimentului din fonduri pentru evenimente speciale, aprobate la nivelul ME nr 102/GP/26512.
Evenimentul a reprezentat un context veritabil de învățare non-formală, constituindu-se într-un nou pas spre atingerea unui obiectiv comun al ¹ó²¹³¦³Ü±ô³Ùăț¾±i de ȘtiinÈ›e ale EducaÈ›iei È™i al conducerii º¬Ð߲ݴ«Ã½, care este înfiinÈ›area unui noi program de studiu la Suceava: EducaÈ›ie Timpurie.



