Ìý
INVITAT DOMNUL CMS. ȘEF DE POLIȚIE IONUȚ EPUREANU, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA 15 mai 2019, ora 1600, Corp A, Etaj 2, Sala 206
Ìý
Comunicarea publică în managementul situațiilor de criză
Ìý
ÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌýÌý După lansarea întâlnirilor organizate sub titulatura Dezbaterile academice în domeniul comunicării È™i relaÈ›iilor publice din sistemul public administrativ, sectorul antreprenorial È™i mass-media din data de 18 aprilie a.c., în care a fost invitată doamna Mirela-Elena ADOMNICÄ‚I, prefectul judeÈ›ului Suceava, Facultatea de Litere È™i ȘtiinÈ›e ale Comunicării (FLSC), în colaborare cu Centrul de ReuÈ™ită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mareâ€� din Suceava, continuă cu un nou eveniment care se înscrie în cadrul SecÈ›iunii AdministraÈ›ie publică È™i comunicare instituÈ›ională.
Cu această ocazie, în rândul studenților de la specializarea Comunicare și relații publiceva fi prezent domnul comisar șef de poliție Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, cu tema Comunicarea publică în managementul situațiilor de criză. Informațiile practice ce vor fi prezentate au ca obiectiv îmbunătățirea setului de cunoștințe acumulate de studenți în cadrul programului academic de studii și vor viza cazuistica referitoare la managementul situațiilor de criză, modalitățile de prevenire în domeniul infracționalității prin organizarea campaniilor la nivel local, precum și decelarea principalelor atribuții ale purtătorului de cuvânt din instituțiile de ordine publică în conformitate cu rolul pe care acesta îl deține în diseminarea prin intermediul mass-media a informațiilor de interes pentru comunitate.
Evenimentul va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare� din Suceava, în data de 15 mai 2019, ora 1600, corpul A, etajul II, sala 206.


