Impactul globalizării asupra comunităților locale a atins, în ultimii 30 de ani, aspecte structurale, mergând de la reconfigurarea mediului comunitar (apariția mall-urilor, a fast food-urilor, a noilor construcții cu finanțare europeană, generalizarea publicității stradale, reconfigurarea cartierelor potrivit regulilor societății de consum etc.), la modificări ale țesăturii sociale și economice (migrația forței de muncă sau formarea unor noi sisteme economice locale) și ajungând până la transformarea culturii (formarea unor rețele de comunicare locale, dar globalizate, sau apariția unor forme culturale hibridizate ca urmare a influenței culturii pop occidentale).
În spațiul românesc, înțelegerea acestor schimbări semnificative a fost, pentru destulă vreme, împiedicată fie prin plasarea dezbaterii despre globalizare la nivelul abstract al fluxurilor de comunicare supra-naționale, fie prin adoptarea unor paradigme teoretice a căror unitate de măsură este națiunea (și nu comunitatea locală). Astfel, comunitatea locală a fost văzută ca marginală sau situându-se în afara rețelei globale de comunicare (Manuel Castells), ba chiar ca o forță conservatoare, opusă fluxurilor globale. Elementul corespondent al globalizării, ca și locul în care globalizarea are cele mai multe efecte măsurabile, putând deveni și un moment al înțelegerii efectelor globalizării la nivel național, este însă comunitatea locală.
În cadrul conferinței, ne propunem să analizăm fenomenul comunicării globale plecând de la comunitățile locale din România și luând cu prioritate în considerare rețelele de comunicare interpersonale, publice, mediatice, economice, culturale etc., care constituie infrastructura globalizării la nivel local.
Evenimentul este organizat, în colaborare, de Facultatea de Litere È™i ȘtiinÈ›e ale Comunicării din cadrul Universității â€�Ștefan cel Mareâ€� Suceava (º¬Ð߲ݴ«Ã½) È™i Facultatea de Comunicare È™i RelaÈ›ii Publice din cadrul Școlii NaÈ›ionale de Studii Politice È™i Administrative (SNSPA). Sunt invitaÈ›i să participe masteranzi, doctoranzi È™i tineri cercetători în domeniul studiilor sociale, È™tiinÈ›elor comunicării È™i studiilor culturale.
Teme de interes/ Paneluri
- Glocalizări, hibridizări, autocolonizare în comunicarea publică și culturală a comunităților locale
- Globalizarea în media locală și rețele sociale online locale
- Identități de frontieră – interferențe etnice și culturale locale într-o lume globalizată
- O societate tot mai lichidă. Comunicarea în familiile și comunitățile de migranți
- Branduri locale. De la simbolurile național-comunismului la brandurile societății de consum
Termene
Conferința se va desfășura online, luni, 24 mai 2021.
Programul conferinței va fi comunicat luni, 17 mai.
Participanții se vor înscrie la conferință prin completarea formularului de înregistrare, accesând link-ul: . Rezumatele comunicărilor vor fi urcate până luni, 10 mai.
Articolele complete vor fi transmise până joi, 1 iulie.
Articolele vor fi publicate într-un volum colectiv, cu ISSN, care va apărea la Editura º¬Ð߲ݴ«Ã½ până la 1 octombrie 2021.
Comitetul de organizare
lector univ. dr. Arthur Suciu, Facultatea de Litere È™i ȘtiinÈ›e ale Comunicării, º¬Ð߲ݴ«Ã½
conf. univ. dr. Claudia Costin, Facultatea de Litere È™i ȘtiinÈ›e ale Comunicării, º¬Ð߲ݴ«Ã½
cadru didactic asociat dr. Radu Enache, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
cadru didactic asociat drd. Roberta Răducu, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
Consiliul științific
prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
prof. univ. dr. Nicoleta Corbu, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
conf. univ. dr. Ionel Corjan, Facultatea de Litere È™i ȘtiinÈ›e ale Comunicării, º¬Ð߲ݴ«Ã½
senior lecturer dr. Elena-Alina Dolea, Bournemouth University


