Vineri, 29 octombrie 2021, Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mareâ€� din Suceava (º¬Ð߲ݴ«Ã½) a organizat cea de-a cincea ediÈ›ie a conferinÈ›ei internaÈ›ionale Managementul integrat al resurselor de mediu / Integrated Management of Environmental Resources (IMER). ConferinÈ›a a fost organizată în sistem on-line È™i s-a bucurat de o largă audiență, fiind distribuită pe canalul social-media al facultății. Evenimentul a reunit 63 de lucrări È™tiinÈ›ifice, 14 fiind prezentate de autori străini (din Italia, Germania, Ucraina, Cehia, Slovacia, Serbia È™i Moldova), iar 49 aparÈ›inând cercetătorilor de la facultățile È™i institutele de cercetare naÈ›ionale.
Sesiunea plenară a abordat rolul pe care gestionarea pădurilor îl va juca în contextul strategiilor de bioeconomie și biodiversitate, integrate în noua versiune (din 2021) a strategiei forestiere europene. Profesorul Davide Pettenella, de la Universitatea din Padova, a deschis conferința cu o prezentare a provocărilor care reies din documentele programatice europene, realizând o analiză comparativă a modului în care țările membre au integrat aceste aspecte în finanțarea din planurile naționale de redresare și reziliență. Prezentările ulterioare au detaliat, pe secțiuni specifice, diferitele provocări pe care atât România, cât și celelalte țări europene trebuie să le depășească, cum ar fi: elaborarea unor strategii forestiere aliniate cerințelor europene, folosirea optimă a instrumentelor de finanțare a sectorului forestier, adaptarea practicilor de management și protecție a pădurilor la schimbările climatice, promovarea pădurilor cu structuri naturale etc. Au fost abordate și problemele specifice la nivel național, precum analiza coerenței legislației silvice, problematica infracționalității silvice și necesitatea unei strategii de comunicare eco-silvică, fundamentată pe argumente științifice.
Organizarea conferinÈ›ei IMER arată implicarea ¹ó²¹³¦³Ü±ô³Ùăț¾±i de Silvicultură din cadrul º¬Ð߲ݴ«Ã½ în cercetarea forestieră È™i de mediu, concentrându-se pe domenii de interes pentru comunitatea È™tiinÈ›ifică, decidenÈ›ii politici È™i societate.



