În cadrul Zilelor Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (2025), Biblioteca Universității și Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării organizează conferința aniversară Biserica Română Unită – formatoare a elitelor intelectuale moderne în cultura noastră. 325 de ani de la unirea religioasă a românilor ardeleni cu Biserica Romei și expoziția de carte Succesiunea vârstelor intelectuale în Transilvania după unirea cu Biserica Romei.
Evenimentul va avea loc miercuri, 5 martie, începând cu ora 11:00, în Sala de lectură „Emanuel Diaconescu”, Corp E, Biblioteca º¬Ð߲ݴ«Ã½.
Conferința va fi susținută de prof. univ. dr. Niculina Iacob, care va prezenta publicului și expoziția de carte. Cu această ocazie, participanții la eveniment vor putea vedea și o serie de cărți vechi, printre care ediția princeps a Bibliei de la Blaj (1795) și Biblia de la Sankt Petersburg (1819), aflate în colecția de carte rară a Bibliotecii Universității din Suceava. Vor putea răsfoi, de asemenea, prima gramatică a Academiei Române (1869) și primul dicționar academic al limbii române (1871-1876).
Printre altele, conferința va explica faptul că modernizarea culturii române a fost posibilă grație evenimentelor petrecute în Transilvania în jurul anului 1700. Visul lui Inochentie Micu-Klein de a face din Blaj o cetate de cultură românească s-a împlinit, iar cuvintele lui Mircea Eliade zugrăvesc cel mai bine rolul pe care l-a jucat „Mica Romă” a românilor în acest proces: „Făclia aprinsă la Blaj (…) n-a mai putut fi stinsă de atunci, şi nici nu se va stinge vreodată. Episcopul Inochentie Micu n-a trecut-o numai în mâinile vrednicului său urmaş, Petru Pavel Aron; el a încredinţat-o sutelor şi miilor de tineri ardeleni care au învăţat de atunci în Şcoalele Blajului. Odată trezită conştiinţa latinităţii noastre, nimeni şi nimic n-a mai putut-o nimici; de generaţii, ea face parte din însăşi conştiinţa noastră de Români. Limba, literatura şi cultura românească modernă poartă pecetea făurită de Blaj – cu câte lacrimi, cu cât sânge şi cu cât geniu o ştie numai istoricul care şi-a închinat viaţa cercetând această epocă eroică. Asemenea creaţii spirituale n-au moarte, căci ele s-au identificat cu însuşi geniul neamului care le-a dat naştere.” (Mircea Eliade, Omagiu Şcolilor din Blaj (1754-1954), Paris, 1955, p. 148)



