Academia Română a decernat joi, 3 decembrie 2020, în cadrul unei ceremonii on-line, premiile pentru anul 2018. Printre numele valoroase premiate, dintre care amintim pe Academicianul Răzvan Theodorescu (Premiul „George Oprescu�), regizorul Stere Gulea și criticul de teatru Marina Constantinescu (Premiul „Aristizza Romanescu�), Mircea Platon, redactor-șef al revistei „Convorbiri literare�, pentru cooperarea fructuoasă cu Academia Română, se numără și o absolventă a Școlii Doctorale de la Facultatea de Ştiințe Economice și Administrație Publică (FSEAP) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare� din Suceava.
Daniela Mihaela Neamţu, doctor în economie din anul 2016, sub conducerea științifică a prof.univ.dr. Cristian Valentin Hapenciuc, a fost distinsă cu premiul „Victor Slăvescu�, domeniul Științe economice, pentru teza de doctorat „Educația, vector al dezvoltării socio-economice�, publicată în anul 2018, la Editura Economică, București. Tratând o problemă de maximă importanţă şi relevanţă în contextul dinamicii specifice economiei mondiale a secolului al XXI-lea, printr-o metodologie complexă, concepută ca o sinergie de instrumente, metode și tehnici de cercetare, lucrarea furnizează clarificări și soluții cu privire la îmbunătățirea sistemului educațional, ca vector al dezvoltării socio-economice. Lucrarea premiată de Academia Română are ca referenți științifici profesori consacrați în mediul universitar românesc. Numim aici pe prof.univ.dr. Gabriela Prelipcean, Universitatea „Ștefan cel Mare� din Suceava, prof.univ.dr. D.H.C. Constantin Brătianu, Academia de Studii Economice din București, prof.univ.dr. Teodora Roman, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza� din Iași, prof.univ.dr. D.H.C. Ionel Bostan, Universitatea „Ștefan cel Mare� din Suceava, prof. univ. Dr. Cristian Valentin Hapenciuc, Universitatea „Ștefan cel Mare� din Suceava.


